Valorile şi ... non-valorile existenţei umane

"Drepţii între popoare" - între ignoranţă şi "aplauze"

VALORILE ŞI ...NON-VALORILE EXISTENŢEI UMANE

Ce şi de ce anume se învaţă la şcoala?
Cum anume se învaţa?
La ce serveşte, în fond, cultura şcolara?
Un set de date, fapte şi informaţii imuabile care urmeaza/trebuie sa se depoziteze temporar în memorie?
Sau, dimpotriva, un ansamblu dinamic, catalizator de viitoare energii, în masura sa ne puna pe gânduri, sa ne îndemne spre reflecţie şi, poate, în cele din urma, sa lase urme adânci în conştiinţe?
Cât de importante sunt datele şi faptele comparativ cu reflecţiile pe care le genereaza acestea?
Cu ce anume ne este influenţată propria arhitectură mentală, morală, sufletească, spirituală, după ce uităm "tot" sau "aproape tot" ce este faptic în educaţie? În genere, educaţia are de-a face cu modelarea anumitor tipuri de indivizi, cu crearea unor fiinţe umane care sa înţeleaga lumea, sa traiasca prin aceasta înţelegere şi sa vrea sa o schimbe în bine.
Cum ne putem asigura ca o educaţie buna este şi o "educaţie umana"?
Cum putem înţelege trecutul, în aşa fel încât să ne fie direcţionaţi paşii spre viitor?
Putem reflecta asupra trecutului pentru a înţelege prezentul?
"O şcoală bună este cea care garantează minima civilizaţie a absolvenţilor ei în sensul unui comportament de bun cetăţean", spunea Andrei Pleşu. Din această perspectivă, educaţia pentru o cetaţenie activa şi responsabila este una în mod evident impregnata de valori. O abordare corectă, onestă a realităţilor cotidiene conduce în mod inevitabil la formarea unor caractere şi a unor minţi care se concentrează pe înţelegerea miezului lucrurilor, pe deconstruirea evenimentului istoric pentru a-i înţelege sensul profund şi mesajul pentru ziua de azi, dar mai ales pentru ziua de mâine. Lumea de astazi se confruntă cu prea multe exemple despre unde anume pot duce cunoştinţele şi competenţele nedublate de atitudini, crezuri şi valori ferme. Iar daca ştim să construim un sistem solid de valori, există şanse infinit mai mari sa ne asumam şi sa raspundem activ acelor provocari care duc lumea din jurul nostru fie în impas., fie un pas mai departe. Viaţa trebuie construită în functie de valori, nu de repere false. Existenţa umană trebuie văzută ca o oportunitate de schimbare a mentalităţilor, de renunţare la recuzite conceptuale învechite. Însă, în confruntarea cu realităţile vieţii suntem nevoiţi să facem faţă unor percepţii negative, care, de cele mai multe ori, sunt produsul unei mentalităţi colective generatoare a unor clişee de gândire care, la rândul lor, formează atitudini. Crearea unor asemenea tipare de gândire conduce la percepţii de tipul stereotipurilor ca o funcţie naturală a creierului nostru, prin care simplificăm realitatea complexă, pentru ca mintea noastră să dezvolte răspunsuri automate. Practic, stereotipurile şi prejudecăţile, ca metode de categorisire, de etichetare a lumii din jurul nostrum, pot fi înţelese ca nişte filtre de protecţie împotriva afluxului de informaţii care ne permit să judecăm oamenii evitând o cunoaştere personală sau relaţionând numai superficial: ele ne limitează, în final, opinia despre realitate. Unul dintre lucrurile cele mai evidente şi mai deranjante în cazul stereotipurilor şi prejudecăţilor este că în mod obişnuit sunt create de cei puternici şi aplicate celor slabi, care nu pot controla modul în care sunt percepuţi de ceilalţi şi nu pot schimba aceste percepţii. În general, se pleacă de la premiza că stereotipurile sunt adevărate. Orice aspect adevărat al unui clişeu de gândire este găsit, acesta justifică şi consolidează stereotipurile. Se crează, astfel, un cerc vicios care amplifică percepţia deformată despre "Celălat". În consecinţă, stereotipurile afectează pe cei care sunt prezentaţi într-o lumină negativă. Iar rezultatul este că, nu de puţine ori, aceste clişee se extind în comportamente discriminatorii. Drept urmare, clişeele de gândire sunt utilizate pentru a justifica şi susţine valorile majorităţii populaţiei, ca o modalitate de "autoprotecţie". Astfel, "comunul" este perceput ca "normal" iar lucrurile realizate de grupuri sociale distincte sau minorităţi sunt neapreciate, dacă nu se conformează acestor "norme". În consecinţă, stereotipurile sunt utilizate pentru definirea şi justificarea status quo-ului. Este un fapt evident că prejudecata se referă la "Celălalt", pe care îl stigmatizează, îl izolează de grupul "Nostru", sugerând care este tiparul după care să ne modelăm gândirea. Dacă "Noi" suntem cei buni, "Celorlalţi" nu le mai rămâne decât opţiunea schimbării sau a acceptării stigmatului. Din ideile greşite sau deformate preluate de la alţii învăţăm de timpuriu să judecăm persoane aparţinând unor minorităţi etnice, unor naţii sau rase diferite şi să le judecăm parţial şi părtinitor. Prejudecata, în acest sens, este strâns legată de stereotip şi împreună se transmit de cele mai multe ori de la o generaţie la alta sau în cadrul generaţiilor. Nu e greu de înţeles o asemenea asociere, mai ales ştiind că psihicul uman are tendinţa de a căuta confortul mental chiar şi cu preţul unor compromisuri faţă de realitate. În condiţiile în care societatea umană, implicit cea românească, se confruntă cu o perimare a valorilor, cu o criză morală, cu modele false, cu mentalităţi şi percepţii deformate, cu dificultăţi de comunicare şi interrelaţionare în diversitate, urgenţa unei confruntări cu realitatea, a unei priviri "în oglindă" este mai mult decât o necesitate, constituind baza pe care poate începe reconstrucţia.
Şi poate. , chiar mai mult de atât!

Prof. Lehaci Florentin
Preşedinte al Asociaţiei "Traian Popovici"
Licenţiat în istorie - Universitatea Iaşi
Licenţiat în teologie - Universitatea Bucureşti
Master în educaţie - Universitatea Montemorelos