Traian Popovici s-a născut la data de 17 octombrie 1892 în satul Ruşii Mănăstioarei, pe atunci în Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria, astăzi localitate în comuna Udeşti, judeţul Suceava. Era fiul preotului Ioan Popovici şi strănepot al celebrului preot Andrei din Udeştii Sucevei, cel care, în anul 1777, a refuzat să depună jurământul faţă de noua stăpânire austriacă.

S-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Cernăuţi, pe care a absolvit-o abia la sfârşitul primului război mondial, obţinând ulterior titlul de Doctor în drept.

Când a început primul război mondial, a mers în România şi s-a înrolat în Armata română, luptând până la sfârşitul războiului.

În anul 1908, în timpul liceului, a trecut clandestin graniţa dintre Austro-Ungaria şi România, pentru a-l vedea pe Nicolae Iorga care vizita localitatea Burdujeni.

În perioada interbelică a lucrat ca avocat în municipiul Cernăuţi. După ocuparea Bucovinei de Nord, în iunie 1940, dr. Popovici s-a refugiat în oraşul Bucureşti, unde şi-a continuat îndeletnicirea de avocat.

La începutul lunii iulie 1941, avocatul Traian Popovici este trimis în Bucovina ca "prim-ajutor de primar" (funcţie echivalentă cu cea de viceprimar) al municipiului Cernăuţi, sosind acolo pe 8 iulie 1941.

La data de 1 august 1941, guvernatorul militar al Bucovinei, colonelul Alexandru Rioşanu, îl numeşte pe dr. Traian Popovici în funcţia de primar al municipiului Cernăuţi.

Câteva zile după ce a acceptat postul, la 11 octombrie 1941, a fost invitat la guvernatorul militar al Bucovinei, colonelul Alexandru Rioşanu, unde i s-a adus la cunoştinţă ordinul de evacuare a evreilor şi crearea unui ghetou evreiesc în Cernăuţi. Această acţiune urma să fie realizată sub conducerea Primăriei.

Condiţiile de viaţă din ghetou urmau să fie foarte aspre: s-a interzis părăsirea ghetoului după orele 18.00; spaţiile de cazare din ghetou nu puteau adăposti mai mult de 10.000 de persoane, dar cu toate acestea aici urmau să fie închişi 50.000 evrei.

El a refuzat să accepte ca acea parte a populaţiei oraşului să fie închisă între garduri cu sârmă ghimpată, subliniind faptul că populaţia românească nu trebuie să susţină politica şi măsurile antisemite adoptate în Germania nazistă. După lungi dezbateri, guvernatorul regiunii i-a acceptat punctul de vedere. Datorită faptului că Popovici a luat apărarea evreilor, adversarii săi politici l-au poreclit "jidovitul".

În anul 1941, noul guvernator militar al Bucovinei, gen. Corneliu Calotescu, a anunţat decizia ca toţi evreii din Cernăuţi să fie deportaţi în Transnistria. După discuţii cu guvernatorul, acesta a acceptat ca Popovici să nominalizeze 200 de evrei care să fie exceptaţi. Nemulţumit de concesia modestă care i se făcuse, Traian Popovici a încercat să vorbească cu Antonescu însuşi, de astă dată argumentând că evreii erau de importanţă capitală pentru economia Cernăuţiului şi a cerut o amânare până când se găsesc înlocuitori pentru ei. El a argumentat că în situaţia deportării tuturor evreilor din oraş, producţia de război a Cernăuţiului ar fi grav afectată.

Ca rezultat al insistenţei sale, i s-a permis să extindă lista, care cuprindea evreii clasificaţi după profesii (meşterii din toate ramurile de industrie, medicii, arhitecţii, inginerii, magistraţii, avocaţii etc.). În versiunea ei finală, lista cuprindea un număr de 20.000 de evrei, ale căror vieţi au putut fi salvate astfel.

Acuzat de abuz în serviciu ca urmare a acordării de permise şi evreilor care nu erau necesari din punct de vedere economic, va fi îndepărtat la scurt timp din funcţia de primar, suferind ulterior o viaţă de privaţiuni.

În vara anului următor, cei aproximativ 4000 de evrei ce au primit premise care aveau semnătura sa vor fi deportaţi în Transnistria. Demersului său de intervenţie în favoarea evreilor i se va alătura şi unchiul său, Dori Popovici (fost ministru de stat), care, cu ocazia deportărilor din vara lui 1942, va scrie un memoriu critic adresat lui Antonescu. În 1950 a murit în închisoarea de la Sighet.

Imediat după război, fostul primar a a scris autobiografia "Spovedania unei conştiinţe", evocând tragedia evreilor bucovineni, pe care el o percepe ca o "barbarie" şi ca o tragedie românească.

În 2002 a fost editată din initiaţiva Fundaţiei Dr. Wilhelm Filderman şi cu suportul moral al Ministerului Culturii şi Cultelor (în ediţie bilingvă română şi engleză).

A murit pe 4 iunie 1946, osemintele sale fiind astăzi în satul Colacu, Fundu Moldovei, fiind înmormântat în curtea bisericii din sat.

În anul 1989, Institutul Yad Vashem de la Ierusalim de comemorare a victimelor Holocaustului i-a decernat avocatului Traian Popovici titlul de Drept între popoare, distincţie acordată ne-evreilor care s-au comportat cu eroism încercând să salveze evrei de genocidul Holocaustului, riscându-şi astfel propriile lor vieţi.

În luna iunie 2002, la solicitarea Ministerului Culturii şi Cultelor, Primăria Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti a elaborat o hotărâre prin care a schimbat denumirea străzii "Unităţii" în cea de strada "Dr. Traian Popovici", cinstindu-se astfel memoria vestitului primar al Cernăuţiului.